Trebuie sa iti pui cat mai bine la incercare imaginatia, pentru ca orice fantezie cromatica este permisa in acest sezon!
Foto: Lucas Tomaszewski
Mentine-te in trend!
Chiar daca odata cu venirea toamnei aproape totul ingalbeneste si-si pierde viata pana in primavara, Lectia de Stil te anunta ca odata cu anotimpul friguros isi va reintra in drepturi, scriind multe articole interesante (asa cum v-a obisnuit) cat mai des posibil. Promitem ca nu va mai exista o asa mare pauza a Lectiei de Stil din viata ta!
Am pregatit o noua lectie in care sa punctam cat mai bine tendintele acestui sezon…
Daca pana acum te-ai obisnuit ca toamna sa aduca in materie de machiaj doar nuante pale, brune, aurii sau machiaj semi-nud, iata ca anul acesta isi iese total din tipare si aduce in prim-plan femeia puternica, sofisticata, cu un machiaj deosebit. O toamna in nuante inchise, profunde, contrastante, indraznete dar totodata elegante. Se renunta la nuantele sidefate, usoare, romantice si se adopta un stil bine definit.
Spre deosebire de alte sezoane, interesul fata de bronz scade semnificativ. Aspectul de natural al pielii sanatoase si pometii plini, bine definiti cu fard, imbujorati chiar, dau un farmec aparte si o senzualitate exacerbata femeii moderne.
Extravaganta, putere si stil – cuvintele cheie ale acestui sezon.
Foto: Vlad Savin
Cu machiajul, va trebui sa creezi fie o senzatie de femeie puternica, care stie ce vrea, fie sa dai o senzatie de ireal, o frumusete supranaturala. Pentru “traditionalistele” care vor sa-si pastreze cat mai mult aspectul natural, se poarta pielea catifelata, sanatoasa, curata, neincarcata de fond de ten si pudra, doar cu obrajii imbujorati, ochii conturati usor cu chol negru si buzele mate, pale.
Opiniile maestrilor in machiaj
MAC
Specialistii de la MAC aduc in prim-plan femeia puternica, sofisticata, cu un aer indraznet. Ei au renuntat in aceasta toamna la atitudinea neglijenta si la simplitate. Cele patru tendinte majore pe care le-au initiat sunt:
Alfred Hitchcock e “vinovat” pentru acest look
Foto: Emilie Carpuat
Hitchcock — ochii innegriti (Smokey Eyes), perfect desenati, ten curat si buze mate, conturate exact. Este inspirat de stilul secretarelor din anii ‘50.
Romantica anilor 1900 — specific doamnelor si domnisoarelor care adora machiajul matasos, simplu, proaspat. Un aer de tandrete reprezentat de machiaj al ochilor in culori sidefate, satinate, ten sanatos, obraji bine imbujorati, buze pale. Pentru un plus de senzualitate se poate renunta la rujul pal, inlocuindu-se cu rujul rosu.
Se pastreaza elementele retro si vintage.
Foto: Nadja
Anii ‘80 — spre deosebire de machiajul anilor 1900, aici avem de a face cu un machiaj extravagant, in care sunt puse in evidenta atat buzele cat si ochii in mod excesiv, insa tinand totul sub control. Vorbim mai exact despre o “rock girl” cu Smokey Eyes, mult negru si buze rosii, mate. Pentru a purta acest gen de machiaj, trebuie sa ai o atitudine foarte puternica, indrazneata.
We love Rock&Roll!
Foto: Zlatina Zareva
Sculptural — este caracterizat de contraste puternice intre stralucitor si mat, deschis si inchis, se amplifica foarte mult contururile, unghiurile. Este noua varianta a “nude look”, lucrata la extrem, construita minutios, “arhitectural”. Rezultatele obtinute arata ca si cand ti-ai fi modificat chipul in… Photoshop.
Merck
Si cei de la Merck au grupat tendintele toamna–iarna 2009–2010 tot in patru tendinte:
Arctic Attraction — mizeaza pe contrastul dintre rece si cald. Intruchipeaza femeia visatoare, care iubeste natura si libertatea. Culorile evolueaza de la nuante de alb-argintiu, culori glaciale de mov, bleu, verde si usor galben. Aceste culori iti dau un efect intangibil, superior.
Culori feerice pentru un look de poveste.
Foto: Liviu Burlea
Feeling Green — reprezinta o tendinta “eco”. Ea este exprimarea a tot ce se intampla la ora actuala in intreaga lume: nou, vechi, reciclare, sintetic, natural, etc. Machiajul este in mare parte neutru, fara exagerari, subtil subliniat in nuante de brun al pamantului, verde al frunzelor si algelor, beige-uri si gri-uri de stanca si nuante deschise, luminoase.
Hi Profile — subliniaza increderea de sine, opulenta contrastelor puternice. Machiajul este obtinut prin culori inchise, precise si un ten de portelan. Pentru a scoate cat mai bine in evidenta atitudinea se mizeaza pe contrastul inchis-deschis intre nuante calde ca: aur, cupru, reflexii de roz si alb si nuante reci ca: cerneala, albastrul nocturn, cacao sau chiar negru.
Natural? Mai mult decat atat! Eco!
Foto: Andrea Perry-Bevan
Fantasy — creeaza un aspect de poveste, elegant si totodata excentric. Se aplica culori si texturi bogate atat pe ochi cat si pe buze. La ochi se folosesc nuante proaspete precum: bleu-marin, beige, verde crud, verde sticla, galben pui, iar pe buze nuante in culoarea vinului, a strugurilor.
Estée Lauder
Cei de la Estée Lauder vor sa evidentieze prin machiaj superba toamna si paleta bogata de culori. Simbolizeaza femeia eleganta, delicata, rafinata, careia nu-i plac extremele si nici supranaturalul. Ei se bazeaza pe doua armonii majore: ametistul si aurul. Lasa-ti imaginatia sa zburde si realizeaza cat mai multe combinatii intre nuantele acestor doua culori: violet si auriu. Numele editiei de lux din aceasta toamna de la Estée Lauder este Sensous Gold.
Eleganta si senzualitatea vor fi la moda intotdeauna…
Foto: Lucas Tomaszewski
Guerlain
In aceasta toamna, Guerlain se lasa inspirati de universul rusesc, reprezentand tendintele machiajului printr-un aer tineresc, cu ten proaspat si obraji pudrati in rozaliu si piersiciu, ochi usor conturati si buze lizate in culori tandre. Colectiile Volga Princess, Tsarina sau Russian Doll se folosesc de prototipul “Matrioshka” si imbina nuantele tari de visina, pruna si ametist care se inlantuie perfect cu aramiul si auriul in crearea unui aspect delicat, boem.
Stil jucaus si tineresc.
Foto: Sander van der Veen
Dior
Colectia Dior poarta numele de Jazz Club, evocand ambianta anilor ‘30 de la Hollywood. Nuantele de violet isi fac prezenta atat la ochi cat si pe buze. Avand in vedere ca ochii caprui sunt cel mai bine scosi in evidenta de nuantele de violet, pruna sau ametist, daca ai ochii caprui ar trebui sa mizezi cat mai mult pe tendintele de la Dior. Variantele de pruna cu machiaj fumuriu, in niciun caz perfect trasat, aduce un plus de sofisticare si mister.
Cuvantul cheie al sezonului: VIOLET.
Foto: Christian Dior
Lancôme
Artistii de la Lancôme au conceput colectia Declaring Indigo, inspirati fiind de emblema Parisului, de revolutia franceza si de Brigitte Bardot. Prin machiajul in nuante de albastru indigo, rosu aprins si auriu, specialistii Lancôme au incercat sa scoata in evidenta femeia libera si independenta.
O declaratie de independenta!
Sursa: Google
Givenchy
Make-up artistii de la Givenchy vad femeia ca pe o muza si creeaza colectia La Poétique. Nuantele de trandafiriu, azur, corai descopera si definesc femeia pasionata si misterioasa.
Yves Saint-Laurent
Compania Yves Saint-Laurent ramane in jurul femeii fatale, senzuale, plina de dorinta, ce adora jocurile. Tenul este putin accentuat, buzele sunt conturate perfect in nuante inchise si provocatoare precum pruna sau rosul de Burgundia iar ochii sunt desenati grafic si iluminati cu nuante de gri perlat si beige.
Fii in centrul atentiei purtand un ruj rosu.
Foto: Kevin Greggain
Pat McGrath
Printre cei mai influenti make-up artisti ai lumii (desemnata de catre revista Vogue) sustine intoarcerea la clasic, dramatism si stralucire. Pat ne prezinta patru teme sau tendinte in functie de trasaturile chipului:
Twilight Decadence — se folosesc nuante inchise, tomnatice, iar sclipiciul magic aplicat usor pe pleoapa creeaza efecte deosebite. Machiajul ochilor este fumuriu (“Smokey Eyes”) sau clar-obscur (“Twilight Eyes”). In timp ce conturezi ochii in nuante puternice ca: negru, maroniu, ciocolatiu, gri fumuriu, pentru a da un look rafinat si modern, pe buze trebuie sa folosesti luciuri in nuante naturale sau nuante de rosu burgundia daca vrei sa mergi pana la extreme. Pentru efect de “pleoapa umeda” poti folosi farduri uleioase care dau un aspect ultra-modern, iar pentru a crea o nota de mister contureaza-ti mai puternic sprancenele.
Inapoi la clasici: smokey eyes si ruj rosu.
Foto: Andrea Perry-Bevan
Spectrum of Reds — in acest sezon exista doua moduri de a colora buzele: ori in bejuri, in nuante pale, mate, ori in nuante de rosu daca doresti o aparitie indrazneata. Buzele trebuiesc foarte bine conturate inainte de a aplica rujul, forma fiind elementul cheie. Conturul trebuie sa fie de aceeasi nuanta cu a rujului sau a buzelor, sa nu se observe diferente intre creionul contur si buj. Daca-ti doresti o imagine de papusa, contureaza-ti buzele precis, tuguiat, pentru a minimaliza dimensiunea gurii, fardeaza-ti puternic obrajii si ai grija ca tenul tau sa fie curat ca de portelan.
Pasiune indrazneata…
Foto: Linh Nguyen
The Return of Beige — culoarea beige denota clasa, lux, rafinament, personalitati calme, linistite, care nu cauta extravagantul. Foloseste cu incredere beige mergand de la culoarea pielii pana la beige-ul roz si vei da impresia perfectiunii generale, omogene. Poti utiliza beige-uri pentru a-ti colora atat ochii cat si buzele, sau le poti folosi doar pentru a forma contraste.
Frumusetea conservatoare prefera beige-ul.
Foto: Luc Coiffait
Flawless Skin / Blushed Radiance — intotdeauna pielea foarte curata, extrem de naturala si ultra-nuda a fost in tendinte. Tenul este scos in evidenta prin highlighter aplicat in special pe frunte, obraji si puntea nasului. Obrajii sunt colorati in nuante de caisa, roz si maro roscat, dand aspectul de imbujorare naturala si sanatate.
Chanel
Chanel debordeaza de frumusete esentiala, ca intotdeauna. Elementul cheie este, la fel ca in anii anteriori, rosul perfect. Pentru ochi, foloseste mult negru, violet inchis, gri verzui inchis, negru maro si albastru inchis. Nuantele rujurilor sunt inspirate din combinatii intre negru-rosu (burgundia), negru-maro (ciocolatiu) si negru-violet (pruna).
Chanel inseamna rosu perfect.
Foto: çiler erbil
Pentru colectia de Craciun 2009, artistii de la Chanel s-au inspirat de la o colivie de aur care a apartinut chiar lui Coco Chanel. Nuantele dominante sunt turcoaz, smarald si auriu perlat.
Vedetele sezonului toamna–iarna 2009–2010
Machiajul ochilor
-
Genele dramatice, dar cu aspect natural. (poti folosi si gene false, dar sa fie de calitate)
-
Nuantele inchise precum: albastrul electric, violetul inchis, lila, indigo, kaki, gri inchis si negru.
-
Se poarta machiajele grafice, bine definite, cu contururi perfecte.
-
Te poti juca cu contrastele intre perechile complementare: rosu–verde, oranj–albastru, etc.
-
VIOLETUL este noul star al sezonului.
-
Eyeliner-ul detine un rol important in acest sezon, definirea accentuata a liniei genelor fiind secretul unui machiaj de senzatie.
-
Smokey Eyes este un stil care ramane inca la moda si in acest sezon.
-
“Abstractiuni in negru” reprezinta tendinta cea mai frapanta a sezonului. Ochi machiati intens, cu texturi fumurii, negru gotic.
-
Pentru note de feminitate poti apela la stilul Retro, reprezentat fie prin alb in coltul interior al ochiului, fie prin nuante autumnale, fie prin rujul rosu mat.
-
Sprancenele trebuiesc imbogatite prin creionare, fara a intra insa in concurenta cu machiajul ochilor.
-
Pentru farmec natural, foloseste culori neutre, pale, mate. Naturaletea se obtine si prin conturul monocromatic al ochilor in nuante de maro nud.
-
Culorile “neon”, de discoteca, sunt inca folosite pentru a trezi totul la viata. Stilul anilor ‘80 si stilul Punk ne dau culori stridente ca: rosu, albastru, galben pui, fuchsia, corai, verde crud, violet. In completarea machiajului, poti trasa codite negre, alungite spre tample.
Machiajul buzelor
-
Culorile vinului rosu si al strugurilor se transpun pe buze prin rujuri tari, cu personalitate.
-
Sunt in trend buzele perfect desenate si conturate.
-
Daca optezi pentru naturalete, la fel de bine se poarta si buzele nud, in culori pale, usor irizate, fara contur puternic.
Machiajul tenului si al obrajilor
-
Se poarta tenul impecabil, cu aspect natural. (ca intotdeauna)
-
Fondul de obraz mat, clasic, care-ti evidentiaza forma pometilor e la moda.
-
Pentru un look mai natural, ca de fata “arsa de vant” poti prelungi blush-ul pana la linia parului.
-
Daca nu exagerezi cu machiajul ochilor, poti aplica mai mult fard de obraz, dand o imbujorare mai puternica pometilor tai. Asta-ti va da un aer senzual.
O toamna plina de culoare
Chiar daca porti mult negru, rosu aprins sau pruna, sau la polul extrem—culori pale, nu uita ca in aceasta toamna se poarta femeia puternica si plina de senzualitate! Exprima asta prin machiajul pe care-l folosesti in fiecare zi si vei fi in tendinte.
Lasa-ti atitudinea sa fie transpusa in machiaj!
Foto: Lucas Tomaszewski
Pe tine ce machiaj te inspira?
Poti lasa un comentariu, sau trackback de pe site-ul tau.
Daca ti-a placut "Tendinte in machiaj pentru sezonul toamna–iarna 2009–2010"...
- Adauga 'Tendinte in machiaj pentru sezonul toamna–iarna 2009–2010' la StumbleUpon
- Adauga 'Tendinte in machiaj pentru sezonul toamna–iarna 2009–2010' la Google
- Adauga 'Tendinte in machiaj pentru sezonul toamna–iarna 2009–2010' la Digg
- Adauga 'Tendinte in machiaj pentru sezonul toamna–iarna 2009–2010' la Del.icio.us
- Adauga 'Tendinte in machiaj pentru sezonul toamna–iarna 2009–2010' la Reddit
- Adauga 'Tendinte in machiaj pentru sezonul toamna–iarna 2009–2010' la Furl
- Adauga 'Tendinte in machiaj pentru sezonul toamna–iarna 2009–2010' la Technorati
- Adauga 'Tendinte in machiaj pentru sezonul toamna–iarna 2009–2010' la Facebook
- Adauga 'Tendinte in machiaj pentru sezonul toamna–iarna 2009–2010' la Twitter
- Trimite 'Tendinte in machiaj pentru sezonul toamna–iarna 2009–2010' prin Yahoo! Messenger
- Adauga 'Tendinte in machiaj pentru sezonul toamna–iarna 2009–2010' la bookmark-urile browser-ului tau
- Trage la imprimanta 'Tendinte in machiaj pentru sezonul toamna–iarna 2009–2010'
3 comentarii RSS comentarii
-
2.
pissy, cam putine posturile… interesant ce zici tu acolo, dar sunt de parere ca un bun make-up este cel cu care iti sta tie bine, indiferent de tendinte. si pana la urma tu faci tendinta nu?
-
3.
adevarat ce zici luciana dar cred ca macar unul din trendurile de mai sus ti se potriveste:)
-

Sunshine spune:
Foarte bune articolele! Felicitari!
27 February 2010